Adam Alter: Roz tranchilizant

Adam Alter este profesor de marketing la Stern School of Business, New York University, unde mai activează şi în cadrul departamentului de psihologie ca lector. Adam Alter este doctor în psihologie socială, doctorat obţinut la Princeton cu o lucrare despre modul în care oamenii iau decizii care le influenţează viaţa de zi cu zi. Este o prezenţă des întâlnită în cadrul conferinţelor organizate de universităţi de prestigiu precum Harvard, Yale, MIT, Stanford sau Cornell.

Cartea de faţă încearcă să aducă la lumina rolul pe care îl joacă rozul tranchilizant, dar şi zeci de alte influenţe ascunse, asupra modului în care noi, oamenii, gândim, simțim şi ne purtăm. Unele asemenea influenţe, ca rozul tranchilizant, răsar de nicăieri şi se transformă în adevărate legende ale culturii pop. Altele, ca lumina soarelui şi femeile frumoase, ocupă dintotdeauna un loc preeminent în înţelepciunea populară, chiar dacă înțelepciunii populare i se întâmplă adesea să rateze ţinta, atunci când încearcă să surprindă exact complexităţile comportamentului uman. O a treia categorie de lucruri, cum ar fi numele pe care le dăm copiilor noştri şi firmelor pe care le infiinţăm, se ascund în faţa ochilor noştri, ghidându-ne gândurile în timp ce ne vedem de treburile noastre zilnice, fără nicio clipă conştienţi de influenţa lor. Inţelegerea acestor factori de influenţă nu e nicidecum o simpla chestiune de curiozitate fără rost, căci unii dintre ei pot fi folosiţi ca sa facă bine, în timp ce alţii pot fi atenuaţi pentru a preîntâmpina răul. Unii dintre ei ne împing spre decizii mai înţelepte şi rezultate mai fericite, pe când alţii ne subminează permanenta strădanie de a fi sănătoşi şi a ne merge bine. Aceste forţe de influenţă (sau de sugestie, cum le numesc psihologii) îmbracă multe forme, luând naştere din trei sfere diferite: sfera mentală, alcătuită din mici sugestii psihologice care-şi sfredelesc drum în capetele noastre; sfera socială, care face legătura între noi, fiinţele umane; şi lumea materială de ansamblu, care ne înconjoară. Fiecare fiinţă umana este un produs permanent al lumii din interiorul nostru, al lumii dintre noi şi al lumii din jurul nostru – şi al capacităţii lor ascunse de a ne influenţa fiecare gând, fiecare sentiment şi fiecare act, fiecare comportament.

Volumul Roz tranchilizant, este structurat în trei părţi, fiecare dezvoltând trei capitole.

Partea întâi: Lumea dinăuntrul nostru, dezvoltă concepte precum: Numele – Naşterea determinismului nominativ; Etichete – Etichetele fac mai simplă o lume complexa; Simbolurile – Simbolurile sunt un magnet pentru semnificaţii;

Partea a doua: Lumea dintre noi, prezintă ideile: Simpla prezenţă a altor oameni- Totul e în ochi; Caracteristicile altor oameni – Motivaţiile sociale; Cultura – Lentila culturală prin care vedem obiectele şi locurile.

Partea a treia: Lumea din jurul nostru, prezintă conceptele: Culorile – Albastru de poliţist; Locurile – Medii opresive; Vremea şi căldura – Război vara, dragoste iarna.

Merită să dăm un exemplu spectaculos despre ceea ce se întâmplă, despre cum interpretăm lucrurile.

“Într-o zi de iarnă din 1961, celebrul meteorolog american Edward Lorenz îşi făcea de lucru cu un model matematic de prognoză a vremii, pe care-l concepuse în urmă cu un an. De fiecare dată când introducea în calcul un şir de valori numerice, modelul genera o prognoză meteo. Numerele acelea erau foarte precise, exacte până la a şasea zecimală, a milionimilor, şi Lorenz s-a plictisit să le tot bată la maşina de găurit cartele, unul dupa altul: 79,325532; 68,698787; 57,056473…

Târziu în ziua aceea, modelul a livrat un rezultat interesant, şi, ca orice om de ştiinţă precaut, Lorenz a decis să reproducă efectul, înainte de a merge mai departe. Obosit după o zi întreagă de bătut cu degetele în taste, el a luat-o de data aceasta pe scurtătură, introducând numerele pana la a treia zecimală, a miimilor, în loc de a şasea. Minusul de precizie părea nesemnificativ, pe lângă că îl făcea să economisească o groază de timp. Acum, în loc să bată 65,506127, de exemplu, a bătut la maşina 65,506. Lorenz şi-a lăsat computerul primitiv să macine datele, revenind după un ceas să inspecteze rezultatele.

Spre marea lui frustrare, proaspăta prognoza nu arăta nici pe departe ca predecesoarea ei. Lorenz a verificat tuburile de vid ale computerului care se mişca în pas de melc, dar totul funcţiona perfect. O schimbare de temperatura de la 87,123432 de grade Fahrenheit la 87,123 grade Fahrenheit părea neînsemnată, dar uite că modelul lui matematic vedea nişte condiţii meteorologice radical diferite, aruncându-şi privirea în viitor.

Cateva milionimi de grad păreau să transforme soarele în ploaie. Caţiva ani mai târziu, Lorenz avea să-şi descrie momentul de epifanie, într-un faimos discurs, intitulat “Dacă un fluture bate din aripi în Brazilia, va declanşa un taifun în Texas?”. Parte din lene, parte prin serendipitate, Lorenz dăduse peste efectul fluture” (p.319).

În esență, această carte este menită să arate că mintea omului reprezintă punctul-terminus colectiv al unui miliard de mici efecte fluture. Gândurile proprii, sentimentele şi faptele noastre sunt produsul unor reacţii în lanţ haotice, alimentate într-o măsură deloc neglijabilă de forţele descrise în cartea pe care o aveţi în față. Comportamentul uman este greu de prezis, aşadar, parțial pentru că rămâne profund sensibil la fiecare bătaie din aripi a proverbialului fluture din istoria lui Lorenz.

“Miraculoasa capacitate tranchilizantă a rozului bonbon a fost testată cu un Mister California plin de mușchi, campion la culturism, care și-a umflat demonstrativ bicepșii de câteva ori la rând, fără pic de efort, dar s-a căznit din greu să-i încordeze și-o singură dată, după ce s-a uitat îndelung la cartonul roz. Dată fiind această putere a culorii, Schauss a propus ca administrația penitenciarelor să ia în considerare ideea de a-i plasa pe deținuții turbulenți în celule roz, iar doi comandanți de la Centrul Corecțional al Marinei Statelor Unite din Seattle, statul Washington, chiar au aplicat-o, zugrăvind în roz bonbon pereții uneia dintre celulele centrului de detenție. Timp de șapte luni, ofițerul adjutant Gene Baker și comandantul închisorii, căpitanul Ron Miller, au observat cum deținuții nou-veniți intră furioși și agitați în celula roz, iar peste cincisprezece minute ies de acolo mai calmi. După ce administratorii unor închisori mai mici, de provincie, au început să-i azvârle pe turbulenții aflați în stare de ebrietate în celule zugrăvite roz, culoarea a fost neoficial botezată „Drunk Tank Pink” – „Roz de celulă pentru bețivani” sau, pe scurt, „roz tranchilizant” “. Adam Alter

Cartea scrisă de Adam Alter vă va schimba modul în care priviți lumea din jur. Dan Ariely, autor Irațional în mod previzibil (Publica, 2010)

Adam Alter ne prezintă, cu umor și perspicacitate, o perspectivă radical diferită asupra naturii umane. Paul Bloom, autor How Pleasure Works

Roz tranchilizant este o minunată introducere în unele dintre cele mai ciudate fenomene psihologice. Daniel Gilbert, autor Stumbling on Happiness

Roz tranchilizant, este o carte despre comunicare şi pentru comunicatori, scrisă subtil, provocator, despre idei, concepte, lucruri cărora, de multe ori nu le dăm prea multă importanţ. Vom afla din aceasta carte că mentalul uman este o entitate deosebit de sofisticată şi lucrează în background indiferent de voinţa noastră spre binele sau în detrimentul nostru. Este important ce îi transmiţi pentru că totul se procesează şi se urmărește în timp pentru realizare. Cartea se adresează tuturor celor ce doresc să ştie detalii despre influenţe neaşteptate asupra felului în care gândim, percepem realitatea şi ne comportăm.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s